Nebunul cu ochii vii mă priveşte fără să clipească, mut şi imobil,
stând aşa, într-o rână,
ţinând o cutiuţă muzicală în braţe atât de strâns încât ea geme încetişor,
implorând iertare şi eliberare.
De ce te uiţi la mine aşa?, întreb cu ochii plecaţi înspre rădăcina
pământului.
El tace.
Doar chinuită de strânsoare, cutiuţa muzicală plânge în surdină.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu