Algoritmul singurătăţii

Cresc câini de stepă în boluri mici de sticlă pictate-n acuarelă,

tu râzi în lumina difuză a timpului galben

şi-mi spui s-arunc pensulele mai sus, spre soare.

Bicicleta din copilărie e acum atât de mică

totuşi, încerc stângaci să mai fac o tură

pe linia subţire a orizontului nostru.

Nu mai plânge! îţi strig, dar câinii de stepă

au acum boluri de sticlă în loc de suflet

şi nu pot vedea cum încerc neputincios

să mai arunc măcar o dată,  pensulele rupte,

acolo sus, spre soare.