În privirea
ochiului închis
am regăsit focul
dorinţei neîmplinite
şi-n largul
meu apus solar
am construit
un monument
închinat
gândului nespus,
nepângărit de temătoarele cuvinte.
nepângărit de temătoarele cuvinte.
Nu-mi aduc
bine aminte
dac-am fost
singur de la-nceputuri
ori m-am
rătăcit prin veacuri,
dacă zorii
înseamnă lumină
sau apele
leagănă pe braţe
câmpii
şovăitoare.
Dar bănuiesc
c-am fost
agăţat mereu
de coarnele Lunii
îngălbenite
de aşteptare
privind
nopţile de sus în jos
până-n
măruntaiele timpului
ce-mi zâmbea
complice
făcându-mi
semn cu mâna.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu