Cioburi şi Blues (II)

Gonesc prin noapte cu un milion de kilometri la oră. Maşina trepidează până la limita suportabilului, şoseaua se transformă într-o senzaţie stranie. Cerul cu toate stelele sale se aşează perpendicular peste pământ, anulând orice destinaţie. Virez brusc şi intru într-o benzinărie. Luminile albe şi strălucitoare desenează cercuri largi pe pavaj şi încerc din răsputeri să nu cad în nemişcare. O uşă, un hol, apoi altă uşă. Nu-mi pot explica de ce am ales să intru în toaleta pentru femei. Mă apropii şovăitor de o chiuvetă şi dau drumul la robinet. Am nevoie de apa aceasta pe care o simt rece ca gheaţa. Mă sprijin cu mâinile de marginile chiuvetei şi cu fruntea de oglindă. Gândurile se scurg ca într-un vârtej şi încet-încet starea de rău se ameliorează. Îmi pipăi buzunarul şi îl simt. Este acolo. Singurul lucru pe care l-am luat de la tine. Da, ţi-am scotocit în poşetă şi ţi-am luat rujul. Ştiu că vei fi supărată când vei descoperi că am făcut asta, dar nu o să conteze prea mult timp pentru tine. Pentru mine nici atât. Mă privesc în oglindă fix în ochi cât scot mâna din buzunar. Între degete ţin strâns rujul tău şi încerc să-ţi desenez chipul peste oglindirea feţei mele. Apa rece curge cu putere şi scurgerea nu face faţă. Şuvoiul se revarsă peste marginile chiuvetei şi sunetul căderii ei peste picioarele mele anulează toate sunetele lumii. Toate gândurile şi toată durerea.

Ţi-am desenat chipul peste faţa mea, aveam nevoie acută de acest lucru ca să pot merge mai departe. Acum e mai bine. Îmi este mai bine. Ochii tăi de un roşu aprins mă privesc fix. Încerc să le zâmbesc, însă buzele mele rămân încremenite într-o grimasă fără de nume. Am să încerc totuşi, să-ţi zâmbesc în gând, cu drag şi resemnare. Exact ca atunci, când stând amândoi în mijlocul garsonierei tale sordide de la etajul zece, mă trimiteai la dracu’.

Aud paşi, apoi uşa deschizându-se, cineva se scuză şi se retrage. Realizez că este destul. Este târziu şi trebuie să merg mai departe. Opresc apa, şterg frenetic desenul de pe oglindă cu podul palmei şi ies. Pe hol, două tipe se holbează la mine şi şuşotesc. Mă uit prin ele şi-mi văd de drum. Afară e rece şi miroase tare a câmpie şi a iarnă. Intru în maşină, îmi aprind o ţigară şi pornesc radioul. “The Devil’s Daughter” a lui Buddy  Guy, vine la fix. Ies din benzinărie şi accelerez din ce în ce mai tare.

Chiar dacă în noaptea aceasta cerul cu toate stelele lui s-a aşezat perpendicular peste pământ, este imposibil ca să însemne anularea tuturor destinaţiilor. Cobor geamul şi scot mâna afară ţinând rujul tău cu două degete. Zăbovesc aşa puţin, cu mâna măturată de curent, apoi las micul obiect să cadă. Zâmbesc în oglinda retrovizoare.

Dincolo de orizont, zorii zămislesc un nou univers de trăiri posibile. Ridic geamul, dau radioul mai tare, accelerez la maxim şi trag adânc aer în piept.

Gonesc printr-o nouă zi, cu un milion de destinaţii posibile!