Imposibila atingere

Această iubire a fost de multe ori pierdută şi apoi regăsită. De ce este nevoie, atunci când iubim profund şi intens, să ne pierdem periodic, deznădăjduit, fără speranţă? Ne scufundăm în incertitudinea aceasta haotică, a ceea ce ar fi trebuit să fie, ce-ar fi fost dacă...

Revenirile ne bucură şi ne dor în acelaşi timp, redescoperim emoţia copleşitoare de care ne-a fost atât de dor şi realizăm că am trăit mult prea mult timp fără ,,noi”, învăţăm că viaţa ne poate face să nu existăm cu adevărat şi îndurăm cu stoicism acest ,,te iubesc” care ciclic ne convinge că încă nu s-a spus totul, că nu s-a făcut tot ceea ce trebuia făcut.

Cu o amplitudine de nedescris, eşti omul care făcându-mi rău, mi-a făcut cel mai mare bine. Pierdusem de prea mult timp înţelesurile, simbolurile şi fragilitatea. Pierdusem materialitatea gândurilor bune şi majoritatea bătăliilor cu mine însumi. Nu am auzit vorbindu-se de niciun armistiţiu. Ai făcut să mă doară şi ai dat sensuri noi, iubirii şi vieţii. Te iubesc la fel în ambele sensuri. Sunt momente când am senzaţia că te pierd ca să te pot regăsi. Această iubire trăieşte pe fugă. Cea de pe urmă suferinţă nu mai seamănă cu prima şi probabil că nu mai seamănă cu nimic din ceea ce ştiam că doare. Mă golesc de imagini când mă gândesc la tine şi mă distanţez de orice fel de atingeri. Rătăcesc printr-un hăţiş de simboluri cu un milion de înţelesuri şi toate îmi par că ar putea fi o parte din tine sau un colţ îndepărtat de univers unde te-aş putea afla. Fiecare chemare are vocea sa proprie şi ecourile ei amplifică solitudinea celui ce nu vrea să-şi asculte inima. Mă surprind întinzând mâna în gol ca pentru o atingere. Această imposibilă atingere a iubirii desăvârşite...

Dacă prin natura inefabilă a destinului meu nu pot ocoli furtuna, dacă aceste ape adânci şi reci mă vor înghiţi cu totul, te rog, fii tu abisul în care mă voi scufunda, trăgând în adâncuri după mine, acest ultim început. Vreau să mă odihnesc în braţele tale asemeni unei corăbii învinse de tumultul dureros al valurilor. Am plecat în această lungă şi istovitoare călătorie căutând semnele existenţei tale. Sufletul este singura mea busolă. Ea îmi indică fără şovăială polul magnetic al iubirii tale şi drumul continuă. Mi-ai spus odată, demult, că sunt mai slab decât tine. Aşa este. Slăbiciunea, ca şi tăria, fac parte din iubire. Te surprinzi find şi slab şi tare deopotrivă sau pe rînd, repetitiv, compulsiv. Uneori, unii pentru alţii, putem fi destin sau putem fi ofrandă. Cine poate hotărî, cine poate ştii sigur? Lupta cu tine însuţi te poate face să fii amândouă în acelaşi timp, fără ca să îţi dai seama dacă într-adevăr vrei să fie aşa.

Într-o iubire ca aceasta, probabil, altă cale nu există.